Cultura de usturoi: Ghid complet despre plantare, soiuri și tratamente
Despre usturoi - Informații generale
Usturoiul, cu denumirea științifică de Allium sativum, este o plantă erbaceea perenă pe care caracteristicile botanice o încadrează în familia Liliaceae, genul Allium, alături de alte specii cu bulbi, ceapă, arpagic, praz și leurdă. Este originară din Asia Centrală, însă a fost răspândită încă din Antichitate în mai multe părți ale lumii. Grecii și egiptenii antici consumau usturoi în cantități mari.
Beneficiile usturoiului
Proprietățile antibacteriene ale usturoiului îl recomandă pentru profilaxia răcelilor și virozelor respiratorii. Este sărac în calorii, fiind recomandat pentru condimentarea alimentelor chiar și în timpul dietelor. Reglează nivelul colesterolului și al tensiunii arteriale, îmbunătățește pofta de mâncare și are efecte împotriva paraziților intestinali.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că proprietățile usturoiului și majoritatea beneficiilor lui pentru sănătate se datorează formării compușilor de sulf atunci când cățeii de usturoi sunt tocați, zdrobiți sau mestecați. Usturoiul este și o sursă de nutrienți valoroși precum mangan, vitamina B6, vitamina C, seleniu și fibre.
Antioxidanții din compoziția sa previn degradarea celulelor nervoase și afecțiuni precum Alzheimer și demența. Usturoiul protejează ficatul și ajută la eliminarea metalelor grele din organism. Suplimentele cu usturoi îmbunătățesc performanțele atletice la sportivi.
În gastronomie, adaugă gust și savoare preparatelor și se folosește în diverse moduri: crud, conservat, prăjit, fiert sau copt.
Unde se cultivă usturoi în România?
Condițiile de temperatură și sol din țara noastră sunt propice pentru cultura de usturoi. Planta este rezistentă la temperaturi scăzute și are nevoie de un sol fertil, prin urmare se cultivă cu succes în zonele de câmpie. Județul cu cea mai mare suprafață cultivată cu usturoi și producție este Buzăul. În 2021, România se situa pe locul al doilea în Uniunea Europeană la producția de usturoi, după Spania, potrivit unui raport Eurostat.
Unde se cultivă usturoi în lume?
Originar din Asia Centrală, Japonia și alte zone ale Orientului Extrem, usturoiul se cultivă în continuare în aceste țări, însă a fost răspândit și cultivat în întreaga lume. State ca China, Turcia și Spania sunt mari cultivatoare ale plantei, iar printre țările cu cel mai ridicat consum pe cap de locuitor se numără China, Germania, Franța și Spania.
Soiuri de usturoi cultivate în România
Chiar dacă țara noastră încă importă cantități mari de usturoi din China sau Turcia, gustul usturoiului autohton s-a impus ca alternativă mai blândă și mai savuroasă pentru condimentarea preparatelor. Soiurile cu ajutorul cărora se obțin producții bune la hectar sunt, potrivit Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2023:
- Ager
- Andrei
- Benone
- Ciocăneşti
- Cucerdea
- Claudiu
- De Răchiteni
- Eduard
- Râmniceanu.
Când și cum se plantează usturoiul?
Cultivarea usturoiului se face prin plantarea de bulbili sau căței rezultați din desfacerea bulbului. Fiecare bulbil este înfășurat în teaca proprie, are disc propriu, o frunză cărnoasă și un mugure prins de disc. Din cățeii de usturoi, care se plantează toamna sau primăvara, răsar plantele noi.
Plantarea bulbilor de usturoi
Înainte de plantare, bulbii de usturoi se aleg atent, se desprind cățeii și se verifică să fie intacți și sănătoși. Se introduc în pământ toamna, în lunile septembrie-octombrie, sau primăvara, după ce temperatura din sol depășește 4 grade Celsius, de obicei la începutul lunii martie. Usturoiul se plantează manual sau mecanizat.
La ce distanță se plantează usturoiul?
Pentru plantarea manuală, se realizează benzi de câte cinci rânduri. Distanța recomandată între rânduri este de 20 de centimetri, iar între benzi de 40-50 de centimetri. Rândurile pot fi mai rare, la 25-35 cm, pe terenurile mici prășite cu sapa. Bulbii se plantează unul câte unul, la 6-8 cm distanță unul față de celălalt.
Plantarea mecanică se face pe terenul deja modelat. Se fac câte patru rânduri pe brazdă cu distanță de 28 cm între ele și 6-8 cm între plante. Se poate opta la plantarea usturoiului în câmp și pentru benzi de câte două rânduri cu distanță de 25 cm între rânduri și 7 cm între bulbi.
Ca adâncime, la semănatul usturoiului, vorbim despre 4-5 cm pentru usturoiul de toamnă și despre 3-4 cm pentru usturoiul de primăvară.
Cultura usturoiului de toamnă
Cultura usturoiului de toamnă presupune lucrări premergătoare asupra solului care constau în discuit, pentru mărunțirea resturilor de plante din culturile anterioare, fertilizare cu azot și potasiu, urmate de arătura de bază, la o adâncime de 28-30 de cm, optimă pentru încorporarea fertilizatorilor. Se recomandă să cultivi anterior usturoiului plante precum roșii, cartofi, vinete, ardei, dovlecei, castraveți, conopidă, varză și pepeni, contraindicate fiind cele de fasole, mazăre și ceapă, care favorizează infestarea usturoiului cu nematozi. Se introduc bulbii selecționați în sol, după regulile enunțate mai sus.
Cultura usturoiului de primăvară
Lucrările specifice culturii usturoiului de primăvară includ afânarea solului cu un cultivator și o grapă, la o adâncime de 8-10 cm. Se fertilizează apoi solul și se administrează erbicid, pentru a proteja plantele de invazia buruienilor.
În cât timp răsare usturoiul?
Usturoiul de toamnă trebuie plantat către sfârșitul lui septembrie - începutul lui octombrie, astfel încât bulbii să nu răsară, ci doar să se înrădăcineze bine, și să nici nu înghețe pe timpul iernii. Plantele vor răsări în primăvară, odată ce temperatura din sol va depăși 4 grade Celsius, când usturoiul intră în vegetație.
Pentru cultura de primăvară, în funcție de temperatura solului, plantele vor răsări din luna aprilie. Este o cultură rezistentă, iubitoare de soare, care necesită o întreținere minimă, ocupă relativ puțin spațiu și produce recolte bune.
Când se recoltează usturoiul?
Usturoiul de primăvară se recoltează în lunile iulie-august, iar cel de toamnă se poate recolta de la începutul verii. Recoltarea depinde în principal de ciclul de viață al plantei, în funcție de condițiile meteorologice.
Vei ști că usturoiul este pregătit de scos din pământ dacă frunzele s-au îngălbenit, s-au înmuiat și s-au culcat pe sol, iar bulbii au ajuns la maturitate, cu fiecare cățel definit în cămașa lui pergamentoasă. Recoltarea se face manual, semimecanizat, cu ajutorul unui dislocator, sau total mecanizat, pe suprafețe mari. În medie, poți obține o producție de 6 până la 10 tone la hectar.
După recoltare, bulbii sunt lăsați să se usuce bine la soare, timp de două-trei zile. Se sortează apoi și se depozitează la loc uscat și rece, la temperaturi de circa 5-8 grade. Dacă se dorește păstrarea mai îndelungată, temperatura trebuie scăzută la 3-4 grade Celsius.
Tratamente pentru cultura de usturoi
Deși usturoiul nu este o cultură pretențioasă, sunt anumite lucrări care o protejează împotriva principalelor pericole. Este o plantă iubitoare de soare. Îngrijirea usturoiului presupune umiditate moderată, mai ales în perioada de formare și dezvoltare a bulbului, când apa necesară în sol trebuie să ajungă la trebuie să fie de 70-80%, apoi la 60-70%. Nu mai are nevoie de apă în ultimele două săptămâni înainte de recoltare.
Erbicide pentru eradicarea buruienilor din cultură
Dacă plantele sunt invadate de buruieni, usturoiul nu se mai dezvoltă corespunzător, ierburile concurând pentru resursele de lumină, nutrienți și apă. Un tratament cu erbicide este necesar atât preventiv, înainte de plantarea bulbilor, cât și curativ, dacă este nevoie.
SHARPEN 33 EC, pe bază de pendimetalin, este un erbicid pentru usturoi rezidual preemergent și postemergent, care se încorporează în sol la floarea soarelui și leguminoase. La usturoi se recomandă aplicarea la suprafață. Are ca efect combaterea buruienilor monocotiledonate și a unelor dicotiledonate din culturile agricole. Efectul este potențat de umiditatea solului.
Erbicidul CERLIT SUPER se administrează în postemergență și conține Fluroxipir, substanță care acționează sistemic și distruge buruienile dicotiledonate la numai câteva ore de la aplicare, când se poate constata că ierburile își răsucesc frunzele, se îngălbenesc și nu mai cresc.
Cele mai frecvente boli ale usturoiului și fungicide recomandate
Culturile anterioare infectate, umiditatea și temperatura ridicate pot conduce la apariția unor boli. Pentru agenții patogeni care le provoacă și eradicarea acestora trebuie să efectuezi stropirea usturoiului cu fungicid. Iată principalele boli de care poate fi afectată cultura:
- Rugina usturoiului și a cepei este rezultatul infectării cu Puccinia alii, o ciupercă ce cauzează pete mici, rotunjite sau alungite, pe frunze și încetinește creșterea plantelor.
- Mana usturoiului. Agentul patogen responsabil este Peronospora destructor și afectează atât frunzele, cât și bulbii, cu pierderi mari în recoltă.
- Alternarioza usturoiului, rezultat al acțiunii a două ciuperci, Alternaria porri și Stemphylium vesicarium, care se manifestă prin pete cu aspect umed, care se măresc, afectează frunzele, iar unele plante se usucă în totalitate.
- Dungarea galbenă este transmisă de afide și duce la apariția de dungi galbene pe frunze, care încep să se încrețească, apoi se usuce.
- Putregaiul alb al bulbilor și ciuperca responsabilă - Sclerotium cepivorum atacă frunzele și bulbii, compromițând recolta, dacă nu este observată din vreme și tratată cultura.
Ca fungicid eficient pentru usturoi, poți folosi ORTIVA TOP, pe bază de Azoxistrobin și Difenoconazol, un produs cu spectru larg de acțiune împotriva agenților patogeni, fiind ideal pentru utilizarea în culturile legumicole, unde asigură asigură protecție atât preventivă, cât și curativă. Azoxistrobinul inhibă respirația mitocondrială a patogenului, intervenind în ciclul biologic al ciupercii în timpul germinației sporilor și inițierii penetrării în țesuturile plantei. Difenoconazolul blochează biosinteza steroizilor în membranele celulare ale fungilor, având o acțiune sistemică locală și ușoară translocare acropetală.
Dăunătorii culturii de usturoi
Usturoiul, plantă aromată benefică sănătății, are parte de o serie de dușmani minusculi care îi pot pune în pericol recolta. Cunoașterea și combaterea acestor dăunători este esențială pentru a obține bulbi sănătoși și o cultură viguroasă.
- Tripsul comun (Thrips tabaci) este un fel de vampir, care își injectează saliva toxică în plante, oprind înflorirea și slăbindu-le semnificativ creșterea. Pe frunzele plantelor mici apar pete argintii, castanii sau galben-cenușii.
- Nematodul tulpinilor și bulbilor (Ditylenchus dipsaci) este un invadator extrem de periculos, având capacitatea de a se înmulți de până la 5 generații pe an. Larvele atacă rădăcinile, tulpinile și bulbii, provocând pagube semnificative. Frunzele se deformează și se răsucesc, iar bulbii putrezesc de la interior.
- Păianjenul bulbilor (Rhizoglyphus echinopus) este un oaspete nedorit, care se ascunde în resturile vegetale, în sol sau în depozitele de bulbi, afectând germinarea și calitatea recoltei viitoare.
- Musca usturoiului (Suillia lurida) este un atacator de primăvară, ale cărui larve distrug frunzele centrale, ducând la uscarea plantei și putrezirea bulbilor.
Insecticidul BENEVIA, cu substanța activă Cyantranilyprol, este eficient în combaterea insectelor dăunătoare din culturile de cartofi, legume și căpșuni. Acesta acționează prin contact și ingestie, blocând funcțiile musculare ale insectelor, ceea ce duce la paralizie și moarte. Compusul induce epuizarea rapidă a rezervelor de ioni de calciu, producând fibrilații musculare continue și ireversibile, provocând încetarea rapidă a hrănirii insectelor după ingestie sau contact. Insecticidul se mișcă translaminar și sistemic în plantă, oferind o protecție completă și uniformă. Efectul maxim al produsului este vizibil după 3-6 zile de la aplicare, asigurând un control total al dăunătorilor.
Alege din oferta Agricover produsele potrivite pentru îngrijirea culturii de usturoi!
Deși nu necesită multe lucrări de îngrijire, cultura usturoiului necesită atenție la resursele și ph-ul solului, la buruieni, boli și dăunători care pot afecta recolta. Cu tratamentele adecvate, aplicate după anumite reguli și indicații ale fabricanților, poți obține o bună producție la hectar și un usturoi românesc de calitate, apreciat pe piață.
Alege din oferta magazinului Agricover erbicide, fungicide și insecticide care să îți protejeze cultura de usturoi și să îți garanteze cele mai bune rezultate la recoltare!