Băşicarea şi deformarea frunzelor de piersic

Patografie. Patogen endemic, de primăvară; ciuperca atacă frunzele, lăstarii şi, mai rar, fructele.

Frunze: imediat după apariţie: porţiuni lăţite, gofrate, băşicate, îngroşate şi casante, decolorate apoi gălbui sau roşiatice (la soiurile care au pulpa fructului roşie pe lângă sâmbure). La suprafaţa ţesuturilor afectate apare o pulbere fină, argintie (asce cu ascospori). Frunzele afectate sunt mai sensibile la făinare şi atac de afide. Frunzele se brunifică, se răsucesc şi cad, la începutul lunii iunie observându-se defolierea pomilor. Atacul reduce puternic dezvoltarea pomilor, privaţi de fotosinteză; creşterea fructelor şi a lăstarilor încetează. După câţiva ani, atacul foarte intens duce la debilitarea  pomilor Pomii defoliaţi dezvoltă frunze noi, care nu mai sunt atacate.   

Lăstari: scurţi, îngroşaţi, gălbui, ierbacei, cu frunze atacate, total desfrunziţi în partea bazală..

Fructe: grupe de băşicuţe verzi-gălbui apoi brune. Pe măsură ce fructul creşte, ţesuturile atacate se întăresc şi crapă. Fructele rămân mici, cu pulpa foarte slab dezvoltată, lipsită de zahăr şi aromă, fade. In urma atacului, fructele şi mugurii florali pot să cadă, aspect mai greu de observat de fermier.

Transmitere şi răspândire. Ciuperca poate rezista peste iarnă sub formă de miceliu (în lăstarii infectaţi) şi de ascospori (între solzii mugurilor, scoarţa ramurilor sau pe sol). Supravieţuirea ascosporilor este favorizată de iernile blânde şi umede.

Factori de risc

• vremea rece şi umedă; dezvoltarea bolii este corelată cu temperatura în momentul deschiderii mugurilor: condiţii de infecţie: temperatura medie zilnică peste 8 grade Celsius (optim 15 grade Celsius); precipitaţii peste 10 mm în 24 ore, vremea închisă şi prezenţa ţesuturilor tinere ale plantei.

Elemente de protecţie

• Cultivarea de soiuri rezistente (mare variabilitate a sensibilităţii cultivarelor, provenită din precocitate sau caractere genetice)
• Tăierea şi arderea lăstarilor atacaţi, îngroparea frunzelor căzute
• Protecţie chimică. După apariţia simptomelor, controlul nu mai este eficace. Poziţionarea tratamentelor:
• la căderea frunzelor (acţiune şi asupra ulceraţiilor, bacteriozelor): zeamă bordeleză
• dezmugurit: de preferat produse cuprice (Zeamă bordeleză, hidroxid de cupru). Atenţie la dezmuguritul eşalonat, în funcţie de varietăţile cultivate. Se supraveghează dezvoltarea mugurilor: prelevaţi muguri situaţi la extremitatea ramurilor, tăiaţi în două, trataţi când primele frunze sunt gata să apară. Se continuă protecţia până la etalarea frunzelor (dezmugurit + 3 săptămâni): zeamă bordeleză. Asupra « atacurilor secundare», sulful şi zeama sulfo-calcică (utilizată cu succes în Italia) stopează contaminările. Cuprul nu acţionează asupra miceliului pătruns în frunze; acţiunea sa poate fi ameliorată prin adăugarea de muianţi sau oligoelemente.
• la umflarea mugurilor florali: zeamă bordeleză, Turdacupral;
• în faza de buton roz: Systhane C; la scuturarea petalelor şi încă  2 - 3 tratamente, la  avertizare: Dithane M 45, Tiuram, Anvil, Score Top. 
• Evitarea tratamentelor în periodele reci şi umede, cu vânt. Timpul rece produce o încetinire a creşterii vegetative dar produce, în egală măsură, şi un stress favorabil dezvoltării bolii.