Ciuruirea micotică a frunzelor

Patografie. Boala se manifestă pe frunze, pe fructe şi lăstari.

Frunze: pete circulare (2 - 4 mm diametru), brune-cenuşii, cu o bordură de culoare brună sau roşiatică; ţesuturile atacate se necrozează, se desprind şi cad, cu tot cu bordură - frunza apare perforată ("ciuruită").                                                  

Lăstari: (mai ales la piersic): pete circulare sau elipsoidale, roşiatice, asemănătoare celor de pe frunze, adâncite în scoarţă, care se brunifică şi se necrozează. La suprafaţa acestora apar puncte negre (acervulii ciupercii). In perioada de repaus, petele se extind, cuprind lăstarii de jur-împrejur (pe porţiuni de 2-3 cm sau mai mult). Mugurii aflaţi în porţiunea  afectată a lăstarului se usucă. In primăvara următoare, în porţiunea petelor apar fisuri, plăgi deschise, din care se scurg gome ("clei"). Marginile plăgilor se îngroaşă din ce în ce mai mult, în aceste zone fiind vizibile, în timp, excrescenţe cu aspect de cancere. In final, ramura se usucă. Prezenţa atacului pe ramuri obligă, anual, pomicultorii la extirparea de şarpante întregi, astfel încât în cca. 7 - 10 ani, pomul este desfigurat, cu creşteri sărace şi producţie minimă de fructe.

Fructe: cais, piersic: pete punctiforme (1-2 mm diametru), reliefate, roşii-violacei sau brune, grupate pe partea însorită (fructele par coapte), însoţite adesea de scurgeri importante de gome. Fructele puternic atacate cad; cele rămase au coaja cu aspect rugos, pulpa tare, cu gust fad.

Agentul patogen. Stigmina carpophila (Fungi Imperfecti, Melanconiaceae).  Acervuli: conidiofori simpli; conidii multicelulare, brune, ovoidale, cu un număr variabil de septe, lenticulare. 

Transmitere şi răspândire. Transmiterea ciupercii la anul următor se face prin miceliul din scoarţa ramurilor atacate şi prin conidii (în gomele de pe ramuri).

Factori de risc

• perioadele de sensibilitate sunt primăvara şi toamna.
• primăveri ploioase, care urmează după ierni blânde, în care conidiile au rezistat în procent ridicat.                                                           

Elemente de protecţie

• Tăierea şi arderea ramurilor atacate (dezinfectarea rănilor şi ungerea lor cu mastic).
• Protecţie chimică: tratamentele pentru deformarea frunzelor au efect de protecţie şi pentru ciuruire
• Poziţionarea tratamentelor
• toamna (la căderea frunzelor) şi primăvara (la dezmugurit şi înainte de înflorit) - produse cuprice. Riscul de fitotoxicitate fiind ridicat, se asociază cu aplicarea de “emolienţi” (oligoelemente, aciz aminaţi, extracte vegetale)
• La sfârşitul înfloritului: un tratament cu produse carbendazimice (Topsin); apoi, în funcţie de evoluţia atacului şi de avertizările primite, alternând produse din diferite grupe chimice.