Făinarea piersicului şi caisului

Patografie. Pierderi importante în pepiniere şi în plantaţiile tinere. In condiţii favorabile atacului poate produce pagube economice (afectează calitatea fructelor). Sunt afectate toate organele verzi: frunze, lăstarii tineri, flori, fructe: pete albe, pâsloase,  pulverulente la formarea fructificaţiilor (conidii).

Frunze tinere: gofrate, răsucite şi brunificate; complet acoperite de o pulbere prăfoasă sau prezentând zone albicioase; frunzele tinere cad prematur sau eşuează în dezvoltare, se extind anormal; cele de pe noii lăstari sunt apropiate, alungite, distorsionate. Frunzele mature sunt mai rezistente.

Lăstari: înveliţi în pâsla miceliană (manşon); rămân subţiri, se deformează, se brunifică şi, adesea se usucă; mugurii laterali care diferenţiază mugurii florali pot fi distruşi. Vârful lăstarilor atacaţi atârnă împreună cu frunzele deformate. In anumiţi ani, spre toamnă, în pâsla miceliană apar punctişoare brune, apoi negricioase - cleistoteciile ciupercii.

Flori: provenite din mugurii infectaţi – acoperite de un miceliu alb, pulverulent; se decolorează şi se usucă. Mugurii florali ai lăstarilor infectaţi adesea nu supravieţuiesc peste iarnă.

Fructe: pete albicioase (1-2 cm în diametru), care se extind, treptat; ţesuturile atacate se brunifică. Fructele tinere rămân mici, nu se maturizează, au gust amărui şi sunt necorespunzătoare calitativ. La fructele dezvoltate, în porţiunea acoperită de miceliu, pulpa se întăreşte şi apar crăpături (scăderea valorii comerciale) prin care pot intra diferiţi agenţi de putrezire  (Penicillium, Rhizopus).

Agentul patogen. Sphaerotheca pannosa var. persicae (Erysiphaceae, Erysiphales, Ascomycetes); f.c. Oidium  leucoconium.  Lanţuri lungi de conidii cilindrice, incolore.  Pe lăstarii atacaţi, în anumiţi ani, spre toamnă, în pâsla miceliană apar punctişoare brune, care devin negricioase - cleistoteciile ciupercii (monoasce, globuloase, brune, cu apendici simpli, dispuşi pe toată suprafaţa).

Transmitere şi diseminare. Transmiterea de la un an la altul se realizează prin miceliul care rezistă în mugurii infectaţi şi, mai puţin, prin cleistotecii.  Răspândirea în cursul vegetaţiei are loc prin conidii, care, duse de vânt, provoacă  infecţii  repetate.                                                          

Factori de risc

• boală de stress hidric; dezvoltarea sa depinde, totuşi, puţin de temperatură, alternanţa de timp umed şi cu vânt cu timp secetos fiind favorabilă.
• temperaturile scăzute din primăvară (vânt rece) produc o stopare a circulaţiei sevei, urmată de atacuri mai frecvente de făinare.
• infecţiile sunt favorizate de vremea uscată, caldă, fără precipitaţii frecvente dar cu umiditate relativă ridicată (ceaţă, rouă). Apa liberă nu este necesară germinării sporilor, care are loc la UR de 43-100%. In condiţii favorabile, noi pete se dezvoltă în 10 zile.
• dozele mari de azot
• frunzele şi fructele tinere sunt mai sensibile; nectarinele sunt mai sensibile decât piersicile.

Elemente de protecţie

• cultivarea de soiuri rezistente
• fertilizarea echilibrată
• tăierea şi arderea lăstarilor atacaţi. 
• protecţie chimică: tratamente în perioada de repaus - polisulfură de bariu.  In cursul vegetaţiei: produse pe bază de sulf, produse de contact sau sistemice (Rubigan, Anvil, Bumper, Score Top).
• Monitorizaţi 10 lăstari terminali/pom; observaţi prezenţa miceliului pe frunzele tinere. Un total de 1-10 frunze  infectate - risc moderat; peste 10 frunze – risc puternic. Monitorizaţi 25 de fructe/pom, 2-4 săptămâni după căderea petalelor; observaţi prezenţa petelor albicioase; 10-20 fructe infectate – risc moderat; peste 20 – risc puternic.