Făinarea viţei de vie

Făinarea viței de vie are o importanţă majoră pentru cele mai renumite podgorii ale ţării, unde frecvenţa atacului a ajuns până la 60 (80) - 100%,  în parcelele netratate sau tratate necorespunzător. În anii secetoşi, pierderile provocate de făinare trec cu mult înaintea celor produse de mană.                           

Patografie. Pe toate organele verzi ale viţei de vie

Frunze: pâslă fină, albă-cenuşie, care devine pulverulentă o dată cu formarea conidiilor. Ţesuturile atacate se brunifică, frunzele se răsucesc spre faţa superioară.

Lăstari: se brunifică în porţiunea atacată şi nu se maturează normal. 

In parcelele cu atac din anul precedent, făinarea apare foarte timpuriu, acoperind ciorchinii şi florile, care se brunifică şi se usucă. Spre sfârşitul vegetaţiei, în anumiţi ani, în pâsla miceliană se formează punctişoare negricioase - cleistoteciile  ciupercii.

Boabe: pieliţa brunificată; pieliţa crapă, mustul se scurge şi seminţele devin vizibile; ciorchinii puternic atacaţi sunt complet uscaţi. La strugurii intraţi în pârgă, prin fisurile apărute în pieliţă, se fac infecţii cu Botrytis sau alte microorganisme, care duc la putrezirea boabelor. In parcelele cu atac puternic de făinare se simte miros de mucegai (sau de peşte uşor alterat). Depistarea la timp a bolii este dificilă în zonele cu multe pulberi în atmosferă (Murfatlar), care, depunându-se pe plante, maschează atacul de făinare, astfel că acesta este observat abia când boabele s-au brunificat şi a apărut fisurarea pieliţei. 

Din parcelele cu atac puternic de făinare se obţin cantităţi mici de must (în presă, lichidul fiind absorbit de ciorchinii uscaţi), iar vinul obţinut nu se pretează la învechire şi tragerea la sticle (apare casarea brună etc). 

Agentul patogen. Erysiphe (Uncinula)  necator (Ascomycetes), f.c. Oidium tuckeri Conidiofori: scurţi, simpli, geniculaţi; conidii: prinse în lanţuri scurte, cilindrice sau ovoidale, incolore. Cleistotecii: sferice sau globuloase, brune, poliasce, cu apendici lungi, răsuciţi la vârf, dispuşi ecuatorial.                                 

Transmitere şi răspândire. Transmiterea la anul următor se face, în special prin miceliul localizat în muguri sau la suprafaţa lăstarilor infectaţi şi, în mai mică măsură, prin ascele şi ascosporii din cleistotecii.                   

Factori de risc

• temperaturi situate în jur de 22 grade C, deși limitele sunt foarte largi (de la 7-8 grade C, până la 29-30 grade C.
• umiditatea relativă optimă este cuprinsă între 70-75%, dar ciuperca se dezvoltă bine de la 50 la 80%
• excesul de azot;
• vegetaţia luxuriantă, îmburuienarea, băltirea apei la suprafaţa solului                        

Elemente de protecţie

• evidenţa clară a parcelelor afectate în anul precedent, pentru a nu pierde de sub control evoluţia bolii
• cu ocazia tăierilor de uşurare din toamnă, cât şi primăvara, la definitivarea acestora, se vor înlătura porţiunile de lăstari infectate.                    
• Parcelele care nu au prezentat atac de făinare în anul precedent, vor fi atent supravegheate, pentru ca, la apariţia bolii, să se înceapă tratamentele de combatere. 
• In toate parcelele: măsuri generale de prevenire (fertilizare echilibrată, rărirea lăstarilor, copilitul, legatul, cârnitul, defolierea în zona ciorchinilor, combaterea buruienilor etc).
• Protecţia chimică cu fungicide din diferite grupe chimice.