Mana florii soarelui

Plantele infectate sistemic sunt pitice. Pe frunzele acestor plante afectate apar pete de culoare verde pal sau gălbui care se răspândesc de la bază, în lungul nervurii principale. În condiții umede, pe partea inferioară a frunzelor, în dreptul petelor de pe fața superioară, se dezvoltă un puf alb, alcătuit din sporangioforii și sporangiile ciupercii (fig. 11). Din cauza scurtării internodilor, floarea-soarelui atacată de mană are adesea un aspect vărzos.

Infecția locală a frunzelor apare frecvent, dar nu atrage prea multă atenție. Ca urmare, pe frunze apar pete mici, unghiulare, de un verde pal, delimitate de nervuri. În condiții de umiditate relativă crescută, sporularea se dezvoltă pe fața inferioară a frunzelor.

Transmiterea de la un an la altul, are loc, cel mai adesea prin oosporii din sol.

Oosporul prin germinare dă naștere unui zoosporangiu, din care apar zoosporii. În prezența apei libere, zoosporii se deplasează către locurile de infecție (rădăcină, hipocotil). Prin apresorul din vârful tubului germinal ciuperca penetrează celula gazdă direct, unde va crește intracelular și apoi intercelular, începând să colonizeze întreaga plantă sistemic, crescând de preferință spre vârful plantei și, într-o măsură mai mică, în direcția rădăcinii. Temperaturile joase și existența apei pe frunze declanșează sporularea asexuată pe frunze.  Sporangiile au o durată scurtă de viață și sunt sensibile la secetă și razele directe ale soarelui. Durata de timp care favorizează infecția este relativ scurtă și floarea-soarelui devine rezistentă odată cu vârsta. Oosporii sunt, de asemenea, produși în țesuturile rădăcinii și cele inferioare ale tulpinii.

Se recomandă utilizarea de semințe tratate cu fungicide pe bază de metalaxil și oxadixil care protejează semințele în caz de infecție, iar tratamentele care conțin acești compuși sunt disponibile comercial.