Mana soiei

Simptomele iniţiale ale manei constau în apariţia unor pete mici (2-8 mm diametru), verzi-gălbui pe faţa superioară a frunzelor. Petele se măresc şi devin galbene. Pe faţa inferioară a frunzelor, în dreptul acestor pete, apare un puf cenuşiu-violaceu, format din sporangioforii şi sporangiile ciupercii. Frunzele tinere sunt mai susceptibile la infecţie decât cele mature, ceea ce face ca boala să fie adesea întâlnită în etajele foliare superioare. Mărimea petelor variază cu vârsta frunzelor afectate.

Boala se poate manifestă de asemenea pe tulpini, păstăi şi seminţe. Păstăile tinere infectate rămân mici şi se îngălbenesc.

Mana este favorizată de temperaturile moderate şi umiditatea atmosferică ridicată sau de prezenţa apei pe frunze, în special dimineaţa până ce se ridică roua. Temperaturile mai ridicate de la mijlocul perioadei de vegetaţie şi existenţa mai multor frunze mature stopează, de obicei, dezvoltarea bolii şi astfel nu se produc pagube importante.

În cursul vegetaţiei ciuperca Peronospora manshurica se răspândeşte prin intermediul sporangiilor. Transmiterea are loc prin oosporii ciupercii incrustaţi pe tegumentul seminţelor de soia, dar şi prin resturile vegetale din sol, resturi ce conţin oospori.

Pentru a preveni atacul de mană se recomandă evitarea monoculturii, aplicarea unei rotaţii de minim 3-4 ani, în care cel puţin cu un an înainte să nu urmeze după o altă leguminoasă, fertilizarea raţională, cu un raport N:P:K de 1:2,1:3, încorporarea resturilor vegetale prin arături adânci, distrugerea buruienilor, utilizarea de sămânţă provenită din culturi sănătoase, semănatul în epoca şi la adâncimea optimă, cultivarea de soiuri rezistente.

Măsurile curative constau în utilizarea de sămânţă tratată cu fungicide compatibile cu Rhizobium japonicum: fungicide pe bază de benomil, tiram, captadin dar şi în aplicarea tratamentelor fitosanitare în cursul perioadei de vegetaţie.