Transport gratuit pentru orice comandă.

Monilioza, Putregaiul brun

Lorem ipsum
  • Denumire stiintifica Monilinia fructigena

Produse recomandate

Prezentă atât în livezi cât şi în depozite; produce pierderi mari de fructe (uneori peste 75%) la toate speciile pomicole seminţoase.

Patografie.

Atacul poate să apară şi pe flori, lăstari şi fructe tinere (care se ofilesc, se brunifică şi se usucă), însă este puţin frecvent şi fără importanţă practică imediată. Trebuie prevenit, totuşi,  pentru că focarele de atac din primăvară (numit şi “monilioza din anul precedent”) asigură sursă de inocul pentru infecţiile ulterioare, pe fructele dezvoltate.  Pe fructele dezvoltate, funcţie de condiţiile de mediu, pot să apară 4 forme de manifestare ale moniliozei şi anume:

  1. Putregaiul brun: pată brună care cuprinde pieliţa fructului şi pulpa; la suprafaţa petei se formează cercuri concentrice de perniţe alb - cenuşii, apoi gălbui (sporodochiile ciupercii). Pata se extinde de la o zi la alta, astfel, încât, după 6 - 10 zile, fructul este complet putrezit şi, de cele mai multe ori, cade. Examinând fructul atacat, constatăm, în mijlocul cercurilor de sporodochii, prezenţa unei leziuni (frecvent, un orificiu produs de viermele merelor). Forma aceasta de atac este întâlnită în livezi, pe vreme umedă şi caldă.
  2. Putregaiul negru: fructele putrezesc, având pieliţa de culoare brună-negricioasă, fără sporodochii pe suprafaţă. Se întâlneşte în verile reci şi ploioase. Este, de asemenea, prezent la fructele căzute în iarbă (sunt frecvente cazurile în care pe fructul cu putregai brun, se dezvoltă în continuare  putregaiul negru). In depozite, monilioza se manifestă, aproape în totalitate, sub formă de putregai fără sporodochii pe suprafaţa fructelor.
  3. Mumifierea fructelor: se întâlneşte în livadă, la fructele care, după ce au putrezit parţial, sunt surprinse de timpul secetos şi cald. Aceste fructe pierd apa, se zbârcesc, se întăresc (“se mumifică“) şi rămân prinse în pom până în anul următor, asigurând sursa pentru infecţiile primare.
  4. Putregaiul inimii fructului: la fructele care au canalul stilar deschis: putregai brun începând de la căsuţa seminală şi extins treptat spre periferie, ultima afectată fiind coaja fructului (conidiile antrenate de picăturile de apă pătrund prin canalul stilar).

Această formă de atac, cu dezvoltare insidioasă, nu poate fi depistată în momentul alegerii fructelor pentru depozitare; astfel, în perioada păstrării, loturi întregi de fructe se pot transforma într-o masă de putregai (mai ales în depozite paletizate, unde controlul se face mai greu). Atacul generează pierderi economice importante, la distribuitor dar şi la consumator (când fructele se valorifică înainte ca putregaiul să  devină vizibil la suprafaţă).

Agentul patogen. Monilinia fructigena (Sclerotiniaceae, Helotiales, Ascomycetes);  f.c. Monilia fructigena. Conidii: unicelulare, elipsoidal-trunchiate, galbene la maturitate, prinse în lanţuri ramificate. In fructele mumifiate se formează un miceliu, care, după trecerea iernii, germinează, dând naştere la  apotecii pedunculate, pe care se formează asce cu ascospori.

Transmitere şi răspândire. Patogenul se conservă sub formă de scleroţi (în fructele mumifiate) şi sub formă de miceliu (în ulceraţiile de pe ramuri). Conidiile sunt diseminate de vânt şi ploaie tot timpul anului şi pot rămâne mai multe luni în contact cu planta înainte de germinare.

Factori de risc

  • infecţiile se produc între limite largi de temperatură (0 – 25 grade C ), optima fiind în jur de 15 grade C.
  • plantaţii foarte dense – atac pe flori
  • prezenţa rănilor; la fructele dezvoltate infecţiile se realizează iniţial prin orificii produse de viermele merelor (Cydia pomonella), rosături produse de viespi, albine sau furnici, ciupituri cauzate de păsări sau leziuni mecanice, produse de diverse cauze (grindină, vânt etc). (produse de grindină, ger târziu, ploi puternice, atac parazitar, şocuri diverse);
  • prezenţa petelor de rapăn: poartă de intrare pentru miceliul ciupercii, mai ales la fructele depozitate. De la fructul infectat miceliul trece prin străpungere directă în fructele lipite de acesta, în prezenţa unei pelicule de apă. Trecerea de la un fruct la altul este frecventă la merele depozitate, în special dacă nu este asigurată o bună ventilaţie care să împiedice formarea de condens pe fructe.
  • fructele căzute, cele atacate de rapăn precum şi fructele provenite din terenuri irigate şi fertilizate  cu azot sunt mai uşor infectate.

Elemente de protecţie

  • eliminarea surselor de contaminare: tăierea lăstarilor atacaţi şi a celor ce poartă fructe mumifiate; adunarea şi îngroparea sau arderea fructelor căzute,  efectuarea arăturilor în livezi
  • evitarea dozele mari de azot şi udarea abundentă, mai ales în partea a doua a perioadei de vegetaţie
  • combaterea dăunătorilor care provoacă  leziuni fructelor
  • protecţia chimică: tratamente de iarnă (zeamă sulfocalcică sau polisulfură de bariu) efectuate după tăierea lăstarilor cu fructe atacate. In timpul vegetaţiei, majoritatea fungicidelor aplicate pentru combaterea rapănului asigură şi controlul moniliozei.  Soiurile rezistente la rapăn, pentru care nu se fac stropiri, vor trebui tratate, în cursul vegetaţiei, pentru combaterea moniliozei. La intrarea în pârgă se vor utiliza fungicide specifice 
  • evitarea leziunilor la recoltare
  • sortarea fructelor la introducerea în depozit
  • asigurarea igienei în depozite şi a unei temperaturi de 1 – 3 grade Celsius şi a unei umidităţi de  75 – 80%.
  • verificarea periodică în depozite, resortarea dacă este cazul