Rapănul mărului

Rapănul (pătarea cafenie a frunzelor şi fructelor şi rapănul ramurilor) este considerată a fi cea mai importantă boală a mărului, fiind prezentă în fiecare an, în toate bazinele pomicole.

Patografie. Patogenul atacă toate organele verzi ale pomului; frunze, lăstari, fructe. 

Frunze: pe ambele feţe ale limbului foliar: pete mici, cenuşii, cu dezvoltare radiară; acestea cresc (5 - 10 mm), devin brune-olivacee, cu aspect catifelat . Ulterior, începând din centrul petei, ţesuturile atacate se necrozează şi puful de pe suprafaţă se exfoliază, rămânând prezent pe margini, ca o bordură brună. Frunzele puternic atacate cad prematur. In primăverile reci şi ploioase, la unele soiuri sensibile (Golden delicious) se produce îngălbenirea şi căderea în masă a frunzelor atacate, fapt care duce la oprirea creşterii lăstarilor şi a fructelor. Ulterior, pomii îşi formează frunze noi, însă fructele rămân foarte mici (multe din ele, având şi codiţa foarte lungă, se aseamănă cu cireşele) şi de calitate inferioară, putând fi valorificate numai la industrializare. 

Fructe: pete rotunde, asemănătoare celor de pe frunze, cu consecinţe grave: fructele tinere, puternic atacate, se usucă, iar cele cu atac parţial cresc deformat şi crapă în porţiunea petelor .  Crăparea este foarte frecventă la fructele de păr atacate. Pe fructele dezvoltate sau chiar mature: pete rotunde, acoperite de puful brun-olivaceu; petele se adâncesc puţin şi chelesc, începând din centru, la fel ca petele de pe frunze. Fructele cu pete de rapăn au o valoare comercială redusă, nu rezistă la păstrare (putrezesc în  depozite) sau prezintă "dopuri de plută" sub fiecare pată şi sunt refuzate la export.

Lăstari: pete rotunde sau alungite, cafenii; foarte grav la păr: în urma atacului, scoarţa se exfoliază, luând aspect răpănos.

Transmitere şi răspândire. Transmiterea patogenilor peste iarnă are loc prin periteciile din frunzele căzute dar şi prin miceliul şi conidiile de pe ramurile atacate. In timpul vegetaţiei diseminarea se realizează prin ascospori şi conidii.

Factori de risc

• Infecţii primare: când temperatura a depăşit 60C şi au căzut  0,3 mm precipitaţii, frunze care rămân umede timp de 30 de ore (12 ore la 110C sau  9 ore la 250C).

Elemente de protecţie

• Strategia de protecţie presupune prognozarea riscului şi intervenţia atunci când acest risc este atins. Atenţie: începutul strategiei de protecţie: peritecii mature şi iniţierea proiectării ascosporilor. Stadiul sensibil: C-C3.
• cultivarea de soiuri rezistente; gruparea soiurilor, la plantare, în funcţie de gradul de rezistenţă (este posibilă, astfel, aplicarea diferenţiată a tratamentelor) 
• reducerea sursei de infecţie: îngroparea prin arătură, a frunzelor căzute; tăierea şi arderea lăstarilor infectaţi; eliminarea pomilor bătrâni, răpănoşi, din vecinătatea livezilor tinere. Atenţie: aportul de uree înainte de căderea frunzelor favorizează degradarea periteciilor dar poate avea efecte secundare de nenglijat (ulceraţii, Nectria). Adunarea sau distrugerea frunzelor toamna reduce notabil inoculul.
• protecţie chimică. In perioada de vegetaţie, primul tratament se face la dezmugurire, al doilea în faza de buton roşu - începutul înfloritului, al treilea - la sfârşitul înfloritului. Tratamente preflorale: produse cuprice; la sfârşitul înfloritului: fungicide carbendazimice; în funcţie de avertizare, tratamentele continuă, alternând produse din diferite grupe chimice. Pentru controlul simultan al făinării: fungicide polivalente (tabelul 11.1)
• numărul de tratamente într-o perioadă de vagetaţie este variabil (5 - 12), funcţie de rezistenţa soiurilor, condiţiile meteo, rezerva biologică a patogenului în zona respectivă.