Septorioza, Pătarea brună a frunzelor
- Denumire populara Patarea bruna
- Denumire stiintifica Septoria tritici, Zymoseptoria tritici, Parastagonospora nodorum
- Culturi afectate Cultura de grau
În ţara noastră se întâlnesc două specii, repartizate în funcţie de condiţiile climatice. Astfel, în zonele de câmpie cu climat mai arid este preponderentă Zymoseptoria tritici, în cele mai umede din zona colinară din Muntenia, Centrul Moldovei şi Crişana predomină Parastagonospora nodorum, iar în podişul Transilvaniei este prezentă numai Parastagonospora nodorum.
Zymoseptoria tritici
Atacul cauzat de Zymoseptoria tritici se manifestă din toamnă pe limbul frunzelor sub formă de pete alungite, delimitate de nervuri, la început verzui-gălbui şi apoi brune, care cresc în dimensiune şi se pot reuni în pete mai mari. Pe suprafaţa petelor se observă mici puncte negre care sunt picnidiile. În cursul vegetaţiei, pe frunzele mijlocii şi superioare petele sunt elipsoidale, liniare sau de formă neregulată. În stadiu avansat petele capătă aspect cenuşiu, ţesuturile se necrozează şi frunzele se sfâşie. Pe tecile frunzelor şi pe pai se formează pete cloroice alungite sub formă de dungi, care cu timpul devin brune. Pe spice sunt atacate glumele, rahisul şi aristele pe care se observă pete de culoare deschisă în care se formează picnidiile negricioase, dispuse în şiruri.
Simptome cauzate de Zymoseptoria tritici (sursa: afren.com.au)
Parastagonospora nodorum
Atacul cauzat de Parastagonospora nodorum se deosebeşte de cel cauzat de Zymoseptoria tritici prin aspectul petelor de infecţie, care sunt elipsoidale, alungite cu contur regulat sau sinuos, care prezintă în centru o porţiune de 1-2,5 mm colorată în brun-negricios.
Ţesuturile frunzelor atacate se necrozează înainte de apariţia picnidiilor. Pe pai şi pe spic se formează pete, brune-închis în care se găsesc picnidiile negre; în cazuri grave, spicele pot fi cuprinse în totalitate de atac. Agentul patogen poate trece de pe spic şi pe boabe, care devin şiştave, greutatea masei a 1 000 boabe şi facultatea germinativă scad, iar pe tegument se observă picnidiile care pot transmite infecţia.
Simptome cauzate de Parastagonospora nodorum (sursa: www.agric.wa.gov.au)
Transmitere
Transmiterea se face prin resturile vegetale pe care se găsesc miceliul, peritecii și picnidiile ciupercii, dar și prin miceliul și picnidiile de pe semințe. Eliberarea ascosporilor din ascele periteciilor depinde în mare măsură de condițiile meteo (precipitații > 1 mm, temperatura peste 0 ° C și umiditatea relativă ridicată (75-95%). Atât picnosporii, cât și ascosporii pot germina și pot provoca infecții între 5 și 35°C (optim: 15-(20)25°C), iar penetrarea are loc direct prin cuticulă sau prin stomate. Temperatura optimă pentru dezvoltarea simptomelor bolii și formarea picnidiilor este de 20°C. Infecția în cultură se realizează după o durată de umezire a frunzelor de 8 până la 12 ore pentru ca picnidiile să elibereze picnosporii. Se estimează că, în medie, există 3 milioane de conidii/1cm2.
Recomandări
Se recomandă cultivarea de soiuri rezistente; rotația culturilor; arătura solului care să asigure îngroparea completă a resturilor vegetale; distrugerea buruienilor care pot acționa ca gazdă alternativă; poate ajuta la reducerea răspândirii bolii; tratamentul adecvat al semințelor cu un fungicid pentru a reduce sursa de inocul primar; tratamente foliare cu fungicide triazolice și strobilurine.