Iarba vântului
- Denumire stiintifica Apera spica venti
Denumită și iarba vântului, aceasta este o monocotilă anuală-bienală (similar Agrostis spica-venti L). Rădăcina este fasciculată, dezvoltată; tulpina depăşeşte 1 m în talie, formează tufe şi poate fi geniculată sau ascendentă şi chiar erectă. Suprafaţa tulpinii este în general netedă. Frunzele liniare sunt aspru păroase, iar ligula este mare până la 1 cm fiind dinţată şi uneori despicată. Variabilitatea morfologică este medie şi se distinge forma purpurea. Florile sunt grupate în panicule mari de până la 30 cm, cu ramuri de cca 10 cm. Spiculeţele au culori diverse: verzi, purpurii, roşietice şi posedă pediceli scurţi; cele laterale şi respectiv lungi cele terminale. Paleile sunt scurte, cu câte 5 nervuri fin ciliate, iar arista de cca 1 cm este dreaptă şi felxuroasă. Fructul este cariopsa alungită.
Habitatul specific cere clima cu temperaturi mai moderate, cu un sol nisipos, eventual aluvionar din lunci. Ecologic cariopsa se maturează la începutul verii, iar germinarea are loc din toamnă, sau primăvara. Plantulele au frunzuliţe îngust alungite, subţiri, cu ligula mare. Înfrăţirea are loc rapid.
Înflorirea se produce în iunie-iulie şi o face remarcată în lanurile de grâu infestate.