Acarianul sau păianjenul galicol

Semnalat in general sub forma unui atac slab care nu afecteaza productia de struguri. Aceasta specie prezinta 5‑7 generatii pe an si ierneaza in stadiul de adult, sub solzii mugurilor, la baza corzilor, in crapaturile scoartei butucilor si a corzilor, in stratul de frunze cazute.

In primavara, acarienii apar la inceputul lunii mai, in faza in care incep sa se formeze primele frunzulite, se instaleaza la inceput pe muguri, unde incep sa se hraneasca, apoi se localizeaza pe partea inferioara a frunzei, hranindu-se cu sucul celular.

Atac și simptome

Atacul cel mai puternic se manifesta pe primele frunze de la baza lastarilor. Ca urmare a atacului, la locul hranirii apare o pasla de peri epidermici anormali, la adapostul careia acarienii se hranesc si se inmultesc apoi in toata perioada de vegetatie a plantelor. Țesuturile din zonele daunate se necrozeaza, iar acarienii migreaza pe alte frunze sau pe alte zone neatacate ale frunzei.

In luna iunie apar colonii masive pe frunzele butucilor de vita nobila. In urma intepaturilor produse se formeaza pe partea inferioara a frunzelor pete neregulate, de marimi diferite (0,5‑2 cm), cu infatisare pasloasa, in general delimitate de nervurile frunzei. In dreptul acestor pete, pe fata superioara a frunzei apar, umflaturi caracteristice. In general, se inregistreaza unele daune la vita numai atunci cand intreaga suprafata a frunzei este acoperita cu umflaturi.

În cazuri de atacuri în masa, paianjenul invadeaza nu numai frunzele, dar si cârceii si coditele ciorchinilor, înregistrându-se o stagnare în vegetatie a plantei si o avortare a florilor. În general, se înregistreaza unele daune la vita numai atunci când întreaga suprafata a frunzei este acoperita cu umflaturi.

Combatere

Aceleasi masuri de combatere ca paianjenul rosu comun sau/si acarianul galben al vitei de vie.