Gărgărița sfeclei

În România este cunoscută în special în sudul țării și în zonele cultivatoare de sfeclă de zahăr ce se caracterizează prin soluri ușoare cu cernoziom, aluvionare.

Adultul are corpul oval alungit, de 12-16 mm lungime, de culoare neagră, și acoperit cu solzi cenușii, segmentele abdominale 2, 3 si 4 prezintă pe partea inferioară pete negre lucioase, de unde și denumirea de „punctiventris". Larva (27-30 mm) este apodă, de culoare albă, cu corpul moale, încovoiat puțin și încrețite pe partea dorsală.

Dezvoltarea populației

Specie cu o singură generație pe an (monovoltină), și iernează ca insectă adultă în sol, la 20-25 cm adâncime, într-o camaruță pupala.

Apariția adulților la suprafața solului, are loc în a doua decadă a lunii martie și durează uneori, până la începutul lunii mai. Apar în numar mare când temperatura medie a aerului depașește 10-12°C, perioada care corespunde cu însamânțarea și germinarea semințelor de sfeclă, sau cu înflorirea corcodușului și caisului.

Atac și simptome

Specie considerată ca cel mai periculos dăunător al culturilor de sfeclă, dunează atât ca adult cât și ca larvă, atacul adulților este foarte periculos în perioada răsăririi plantuțelor de sfeclă, pe care le retează de la colet sau rod frunzele cotiledonale, reducând astfel numarul de plante/m2, dar după formarea celei de-a doua pereche de frunze (chiar daca adulții rod frunzele parțial), atacul lor nu mai este important.

Larvele rod vârfurile rădăcinilor, sau produc cavități sau galerii în rădăcini.

Combatere

Măsurile agrotehnice contribuie la o bună dezvoltare a plantei, ți o mai bună rezistență a acesteia la atacul daunatorului. Amplasarea culturii de sfeclă de zahăr se va face obligatoriu la peste 2-6 km față de vechea cultura de sfeclă, pentru a întârzia infestarea acesteia cu dăunători. O rotație corectă reduce mult riscul atacului de gargariță, iar combaterea buruienilor înlatură din cultură plantele alternative de hrănire a dăunătorului. De asemenea, se evită cultivarea sfeclei de zahăr dupa floarea soarelui sau porumb, deoarece au o serie de dăunători comuni, iar pe solurile grele se seamănă la suprafață, pentru a reduce atacul dăunătorilor care pot ataca plantele sub crustă.

Se recomandă aplicarea unor măsuri de combatere a dăunătorului, atunci când acesta începe să părăsească locurile de hibernare, atunci când temperatură aerului este de 8°C, iar la 30 cm, în sol, se înregistrează peste 40°C.

Tratamentele de combatere se aplică atunci când densitatea dăunătorului este de 0,5 exemplare/m2. De la răsărire pâna în faza de patru frunze, PED-ul este de 0,25-0,5 exemplare/m2.

Combaterea gărgăriței sfeclei (Bothynoderes punctiventris), se face alături de a celorlalți dăunători fitofagi ai culturii din perioada de germinare-răsărire, cunoscuți sub numele generic de “dăunători de sol”, reprezentați de Chaetocnema tibialis, Tanymecus dilaticollis, T. paliatus, Agriotes sp., sau larvele de buha, Agrotis sp.

Nivelul pagubelor în cazul neaplicării tratamentelor chimice împotriva dăunătorilor mentionați, sunt cuprinse între 20-100% plante distruse, valori care trebuie permanent corelate cu densitatea dăunătorilor și condițiile de favorabilitate determinate, de condițiile factorilor ecologici naturali.