Păduchele lânos

Păduchele lânos este originar din America de Nord, şi a fost introdus accidental în Europa la sfârşitul secolului XVIII-lea, în România este întâlnit, în principal pe măr, ocazional pe gutuiul sălbatic şi foarte rar pe păr şi câteva esenţe ornamentale.

Virginogenele aptere au corpul oval, globulos, de 1,7-2,5 mm lungime, de culoare brună­ închisă, acoperit cu o secreţie abundentă ceroasă, care formează un înveliş filamentos de culoare albă. Virginogenele aripate au corpul alungit, de 1,8-2,3 mm lungime, de culoare brună închi­să, aripile sunt mai lungi decât corpul şi au nervura mediană împărţită o singură dată. Numele german “Blutlaus” (de sânge) provine de la culoarea roşietică a lichidului, care apare când este strivit.

Larvele se deosebesc de adulţi prin talia mai mică şi rostrul lor care este deseori mai lung. Această insectă formează pe rămurele, trunchi şi uneori pe rădăcini colonii caracterizate prin prezenţa unui înveliş alb-vătos, pomii atacaţi fiind uşor de recunoscuţi.

Dezvoltarea populației

Specie cu 8-12 generaţii/an, având un ciclu complet numai în locul de origine, America de Nord, unde are ca plantă gazdă ulmul american şi plantă gazdă secundar mărul. În Europa, ciclul biologic se realizează în întregime numai pe măr.

Iernează sub forma de larvară femelă sau adult, în scoarţa exfoliată şi în partea superioară a rădăcinilor. Devin active spre sfârşitul lunii martie. Femelele nu necesită fecundarea, însă dau naştere la mai multe de 100 larve tinere. Noile colonii se concentrează în partea centrală a coroanei pomilor, în crăpăturile scoarţei datorate gerului.

În timpul verii populaţia este  reprezentată numai de femele aptere iar spre toamnă, în timp ce femelele aptere continuă să se înmulţească, apar şi două categorii de femele aripate care infestează în masă plantaţiile de măr. Prima dă naştere la păduchi tineri apteri, care îşi continuă dezvoltarea pe alţi meri şi asigură dispersia insectei şi în final hibernarea. A doua categorie dă naştere la femele şi masculi, dar care în absenţa gazdei lor (ulmul american, care nu există în Europa), descendenţii lor nu se mai dezvoltă. Toamna o parte din indivizi coboară pe rădăcini şi dau naştere la formele radicicole.

Atac și simptome

Este un dăunător foarte periculos în regiunile cu climat mai umed. El preferă mărul şi în cazuri foarte rare atacă părul sau gutuiul.

Formează colonii masive pe tulpini, ramuri, lăstari şi rădăcini, uneori pe pedunculul fructelor şi chiar pe rădăcini în apropierea coletului. Pe lăstarii tineri se localizează la baza lor, la locurile de unire, iar pe ramuri şi tulpini în crăpăturile scoarţei.

Datorită înţepăturilor pro­duse, ţesuturile se hipertrofiază şi apar umflături, care treptat se măresc şi iau formă de tumori sau nodozităţi cu aspect canceros. Pomii devin sensibili la gerurile de peste iarnă.

Atacurile puternice provoacă crăpături care pot fi infectate cu ciuperci patogene. La atacuri repetate pomii se usucă treptat.

Combatere

Primordial pentru asigurarea sănătăţii livezii este prevenirea atacului prin folosirea de material săditor neinfestat procurat din pepiniere autorizate. PED-ul este de 10-12% colonii/100 ramuri după înflorit.

Se recomandă tăierea şi arderea ramurilor şi lăstarilor atacaţi.

Pentru combaterea larvelor hibernante se recomandă o serie de produse specifice, iar pentru tratamentele de vară sunt avizate şi se recomandă pesticide omologate.