Păduchele negru al sfeclei

Specie cosmopolită, în 1940, pentru prima dată în România, se semnalează atacul dăunătorului și pe sfeclă.

Formele virginogene aptere au corpul globulos, de culoare neagră-verzuie, mată sau puțin lucioasă, de 1,8-2 mm, formele virginogene aripate sunt de culoare neagră, având câteodata abdomenul cu nuanțe verzi. Specie migratoare, holociclica, care iernează ca ou de rezistență, la baza mugurilor, în crăpăturile scoarței gazdelor primare.

Dezvoltarea populației

Ciclul evolutiv este cel clasic, având printre gazdele secundare, sfecla de zahăr. În România poate avea 6-12 generații partenogenetice pe an, înmultirea în masă realizându-se în iulie.

Atac și simptome

Ca urmare a atacului formează numeroase colonii pe frunze, lăstari floriferi sau chiar tulpini, determinând gofrarea frunzelor, formarea pseudocecidiilor (frunzele se răsucesc), plantele stagnează în dezvoltarea și dau recolte scăzute.

Combatere

Pentru control au efect lucrările de întretinere a culturii, ce determină distrugerea buruienilor, care sunt gazde intermediare pentru dăunător, însa lucrarea de bază în eradicarea dăunătorului constă în combaterea chimică.

Se recomandă 1-3 tratamente, aplicate în perioada de vegetație, primul la apariția primelor colonii de afide, înaintea apariției fenomenului de răsucire a frunzelor, și următoarele la 2 saptamâni diferență, în funcție de evoluția dăunătorului și a condițiilor climatice.

La aplicarea primului tratament, dozele folosite să excludă supraviețuirea afidelor, în scopul evitării apariției fenomenului de rezistentă