Puricele melifer al părului

În România este cea mai răspândită specie a genului, din zona de stepă până în regiunile submontane.

Adultul are corpul de 2,5-3,5 mm. Formele estivale prezintă capul şi toracele de culoare galben deschis, cu pete portocalii, iar abdomenul este verde cu pete şi dungi brune pe partea dorsală. La formele hibernante capul, toracele şi partea ventrală şi dorsală a abdomenului este de culoare brună  închisă iar abdomenul galben-portocaliu.

Larvele sunt de culoare brun-gălbuie. Oul este eliptic, de culoare albă care după câteva zile devine galben-portocaliu.

Dezvoltarea populației

Prezintă 3 generaţii pe an şi iernează ca adult sub scoarţa exfoliată a pomilor, în crăpăturile pomilor bătrâni, sub frunzele căzute. Adulţii părăsesc locurile de iernare în a doua jumătate a lunii martie, prima decadă a lunii aprilie, ceea ce corespunde fenologic cu momentul umflării mugurilor de rod. După o perioada de hrănire femela depune ponta pe mugurii parţial deschişi, pe lăstari apoi pe frunze. Larvele îşi fac apariţia în cursul lunii aprilie, începutul lunii mai.

Noii adulţi apar la sfârşitul lunii mai, care după o perioadă de hrănire depun pe partea inferioară a frunzelor, de-a lungul nervurii principale, ouăle generaţiei a doua. Frunzele cu ponte se curbează longitudinal, simptom caracteristic acestei specii. Larvele apărute colonizează partea inferioară a frunzelor şi lăstarii de un an.

Atac și simptome

Părul reprezintă planta gazdă principală, migrând şi pe alte specii   pomicole cum sunt cais, prun, măr sau arbori forestieri. Pagubele produse de atacul speciei Psylla pyricola sunt foarte mari în toate livezile de păr neîngrijite. Larvele primei generaţii atacă frunzele abia formate, şi lăstarii tineri.

Datorită atacului, frunzele stagnează în creştere, se răsucesc, iar datorită fumaginei pe frunze apar arsuri şi pete necrozate. Frunzele atacate se usucă, şi se înregistrează căderi parţiale sau totale premature.

Atacul pe lăstari determină curbarea şi veştejirea acestora, lemnul nu se maturează şi nu rezistă peste iarnă. Fructele rămân mici, se pătează datorită dejecţiilor zaharoase şi îşi pierd valoare comercială.

Combatere

Igiena culturală şi agrotehnice reprezintă o măsură importantă în reducerea populaţiei speciei, prin curăţirea scoarţei pomilor, tăierea ramurilor uscate şi arderea lor, mobilizarea solului printre rânduri pentru încorporarea resturilor vegetale.

Metoda chimică este cea care intervin în menţinea sub control a aceastei specii. Tratamentul chimic de iarnă împotriva adulţilor hibernanţi se execută când temperatura maximă zilnică depăşeşte 10°C timp de 2-3 zile consecutiv iar femelele hibernante încep depunerea pontei. Următoarele tratamente chimice de primăvară se recomandă când 10-15 % din lăstarii pomilor sunt atacaţi iar eclozarea ouălor se realizează mai mult de 50 % şi larvele sunt în vârstele I-III, stadii considerate ca fiind de maximă sensibilitate la acţiunea insecticidelor.

În timpul verii avertizarea tratamentelor la larve se recomadă la depăşirea pragului economic de dăunare când 10-15 % din lăstarii anuali sunt ocupaţi primăvara de ouă şi larve, iar vara prin prezenţa a 25-30 de larve pe ultimele 6 frunze ale lăstarilor. De obicei se aplică câte un tratament pentru fiecare generaţie. La atac puternic se aplică fie un tratament, împotriva adulţilor hibernanţi la începutul pontei sau începutul eclozării larvelor din ponta adulţilor hibernanţi, fie două tratamente, din care primul la începutul eclozării larvelor din ponta adulţilor hibernanţi şi al doilea la 10-12 zile de la primul.