Ţânţarul florilor de mazăre

Specie întâlnită frecvent în România.

Dăunător de talie mică, de 2 mm lungime, de culoare gălbuie, uneori mai închis la culoare cu nuanţe de brun. Larva este apodă, eucefală, de 2‑3 mm lungime, de culoare albă‑găibuie, şi prezintă pe primul urosternit o spatulă (formaţiune caracteristică cecidomiidelor), care serveşte larvelor pentru sărit.

Dezvoltarea populației

Specie cu două generaţii pe an (deseori însă apare o singură generaţie completă şi a doua parţială), şi iernează în stadiu de larvă complet dezvoltată în stratul superficial al solului (6‑8 cm), adăpostită într‑un cocon. Ţânţarii apar la suprafaţă şi zboară in perioada de înflorire a mazării (ultima decadă a lunii mai). Femela depune ouă între foliolele mugurilor nedesfăcuţi sau în flori (între sepale şi petale).

Într‑o floare este posibil să existe 30 de ouă, din care vor apărea larvele. Acestea se hrănesc cu organele florale, iar la dezvoltarea completă  părăsesc locurile în care s-au hrănit, se deplasează în sol, unde se împupează, după 5-8 zile apar noii adulţi, care depun ouă în păstăi, unde se dezvoltă larvele generaţiei de vară, care părăsesc păstăile la maturitate,  pătrund în stratul superficial al solului, unde îşi construiesc un cocon unde hibernează.

Atac și simptome

Dăunător oligofag, care atacă florile speciilor  de Pisum, larvele primei generaţii (din mai) se dezvoltă în flori şi se  hrănesc cu organele florale, iar larvele generaţiei de vară se dezvoltă în păstăi şi se hrănesc cu boabe. Mugurii florali infestaţi se răsucesc, florile avortează, păstăile sunt deformate, rămân mici, fără boabe sau dacă ele există , sunt zbârcite şi deformate.

Combatere

Dintre măsurile de combatere, cele agrotehnice contribuie decisiv la reducerea populaţiilor dintre care cele mai eficiente sunt: rotaţia culturilor, care previne cultivarea pe un teren infestat cu larve hibernante; lucrările solului care distrug stadiile de hibernare; lucrările de fertilizare ale solului alături de însămânţarea timpurie a unor soiuri precoce.  Soiurile de mazăre semitardive şi tardive, sunt mai susceptibile la atacul dăunătorului, în primul rând datorită faptului că înflorirea lor se suprapune cu zborul maxim al adulţilor.

În principiu se pot aplica tratamente chimice în vegetaţie, preventive sau la observarea zborului iniţial al adulţilor, identificat vizual sau prin capturi la capcane adezive. Tratamentele sunt în general cu produse care au timp de pauză foarte scăzut, dat fiind posibilitatea ca mazărea să fie culeasă şi pentru conservare.