Cultura ardeiului: Plantare, soiuri și tratamente recomandate - Ghid A-Z
Despre ardei - Informații generale
Ardeiul, cu denumirea științifică Capsicum annuum, este o plantă care face parte din genul Capsicum, familia Solanaceae, plante superioare angiosperme dicotiledonate, din ordinul lamiales, în care intră și roșia, vânăta și cartoful, alături de alte peste 2000 de plante care variază de la ierburi mici la arbori și arbuști.
Ardeiul este o plantă anuală erbacee, care în ultima parte a perioadei de vegetație prezintă tendința de lemnificare. Este o plantă robustă, cu tulpină ramificată, ce poate ajunge până la 40-50 cm înălțime și 30-40 cm în diametru în câmp sau în grădină, și până la înălțimi de 1,5-2,2 metri în seră.
Beneficiile ardeilor
Fructele de ardei sunt folosite într-o varietate de feluri de mâncare, de la salate și supe la feluri principale și garnituri. Ardeii pot fi mâncați cruzi sau gătiți, și sunt adesea folosiți pentru a da aromă și culoare preparatelor.
Consumul regulat poate aduce numeroase beneficii pentru sănătate, datorită unor proprietăți ale ardeiului, pe care le vom menționa în cele ce urmează. Prin conținutul lor bogat de vitamine și antioxidanți, aceștia pot ajuta la întărirea sistemului imunitar, la menținerea sănătății pielii și la reducerea riscului de boli cronice.
Ardeii conțin cantități importante de vitamina C, vitamina A, vitaminele B6, K1, și pot aduce în organism un aport însemnat de potasiu, acid folic și fibre. Ardeiul iute conține capsaicină, asociată cu efecte precum reducerea durerii și a inflamației
Cultura de ardei este bine reprezentată în România, datorită condițiilor de mediu prielnice din zonele de câmpie, de deal, din văi și din lunci, solurilor cu o capacitate crescută de a reține apa și temperaturilor ridicate din sezonul primăvară-vară. Se dezvoltă foarte bine la temperaturi între 15 și 25 de grade, dar poate rezista și până la 35 de grade. Preferă solurile ușoare, nisipo-lutoase, aluviale, cu pH ușor acid.
Unde se cultivă ardei în România?
Cultura de ardei este bine reprezentată în România, datorită condițiilor de mediu prielnice din zonele de câmpie, de deal, din văi și din lunci, solurilor cu o capacitate crescută de a reține apa și temperaturilor ridicate din sezonul primăvară-vară. Se dezvoltă foarte bine la temperaturi între 15 și 25 de grade, dar poate rezista și până la 35 de grade. Preferă solurile ușoare, nisipo-lutoase, aluviale, cu pH ușor acid.
Unde se cultivă ardei în lume?
Ardeii sunt originari din America Centrală și de Sud, de unde au fost răspândiți în întreaga lume de către exploratorii și coloniștii europeni. Azi, printre cei mai importanți producători de ardei la nivel global se află China, Mexic, Indonezia, Turcia, Spania, Nigeria, Egipt, Statele Unite, Algeria și Olanda.
Soiuri de ardei pentru câmp, solarii sau grădină
Există numeroase soiuri de ardei, diferite ca formă, mărime, dar și în funcție de gust. În general, cele peste 80 de soiuri și hibrizi de ardei se clasifică în câteva mari categorii: ardei gras, ardei lung sau capia, ardei gogoșar (soiuri dulci, fără capsaicină) și ardei iute.
Catalogul oficial al soiurilor de plante din România pentru anul 2023 consemnează 88 de soiuri de ardei, înregistrate începând cu anul 1974 și până în prezent. Amintim câteva dintre cele mai apreciate, în ordine alfabetică: Ager, Alexandru, Alma Picante, Artim, Barbara, Bârsan, Bogdan, Buzău 10, Brâncuși, Bucur, Cantemir, Carpatin, Creola, Decebal, Dracula, Fermier, Galben Superior, Iancu, Ionel, Jovial, Kapya F Maxx, Karola, Marinică, Minion, Mircea, Napoca, Oranj, Peleș, Pintea, Şimnic 7, Tudu, Turda, Vlad și Vladimir.
Ardei gras
Fructele acestor soiuri sunt dulci, cărnoase, și pot avea forme diverse, prismă, dreptunghi, inimă, și culori de la verde deschis, galben, orange, roșu intens, vișiniu sau verde închis. Se folosește la gătit, în salate și pentru umplut.
Ardei gogoșar
Ardeiul gogoșar se remarcă prin forma specifică, rotundă turtită, consistența cărnoasă și culoarea roșie intensă până la vișiniu, uneori cu porțiuni verde închis. Este ideal pentru conservare sub formă de murături.
Ardei lung
Soiurile de ardei lung se regăsesc în toate culorile menționate mai sus. În această categorie intră soiurile de capia, de ardei lung bulgăresc și altele. Fructele pot fi conice, sub formă de corn sau aplatizate.
Ardei iute
În această categorie intră soiuri diverse, cu fructe rotunde sau lunguiețe, mai mari sau miniaturale, cu o cantitate variabilă de capsaicină, mai iuți sau mai puțin iuți.
Ardeiul de boia
Ardeiul de boia poate fi dulce sau iute, însă caracteristica principală a acestor soiuri este concentrația mare de pigment în nuanța de roșu specifică.
Când se plantează ardeii?
Înființarea culturilor de ardei se face, de obicei, prin răsaduri. În funcție de perioada de vegetație specifică soiurilor, diferă și perioada de plantare a ardeilor. Ca recomandare generală, ardeii se plantează când temperatura în sol este în jur de 14-15 grade, deci în perioada cuprinsă între 25 aprilie și 15 mai.
Plantarea răsadurilor de ardei
Semănatul ardeilor se face în răsadnițe, în solarii și în sere, pe paturi, în cuiburi nutritive sau în palete alveolare. Răsadurile, obținute din semințe plantate din a doua jumătate a lunii februarie până pe 20 martie, se transplantează în soluri pregătite anterior cu îngrășăminte naturale și de sinteză și cu erbicide. În ceea ce privește cultura anterioară, este recomandat ca ardeiul să se cultive după specii de leguminoase, după curcubitacee sau după ceapă, verdețuri, trifoi sau lucernă. Solanaceele pot lăsa în sol agenți patogeni periculoși pentru ardei, cum ar fi Fusarium.
Se plantează răsaduri cu o vârstă de 60-65 de zile, călite înainte de plantare prin aerisire și expunerea la temperaturi mai scăzute decât cele la care plantele au vegetat până acum, udate abundent înainte de scoatere. Fermierii trebuie să planteze ardeiul gras timpuriu în perioada 25 aprilie-5 mai, urmat, în perioada 5-20 mai, de ardeiul gras normal, gogoșarul, ardeiul lung și ardeiul iute.
La ce distanță se plantează ardeii?
La plantarea răsadurilor de ardei, fermierii trebuie să țină cont de distanțele recomandate între plante și pe rânduri, în funcție de soiurile de ardei. Astfel, pentru ardeiul gras, distanța între plante este de 15-20 cm, pentru ardeiul gogoșar - 20-25 cm, pentru ardeiul lung - 15 cm, iar pentru ardeiul iute - 10 cm. Între rânduri trebuie să existe o distanță de 70-80 cm.
După plantarea ardeilor în câmp sau în grădină, plantele se udă abundent și se administrează îngrășăminte menite să consolideze înrădăcinarea.
De ce se rupe prima floare la ardei?
De multe ori, plantele de ardei pot începe să înflorească prea devreme, atunci când planta nu este suficient de puternică. Fie nu a avut suficient timp pentru creștere, fie nu a primit îngrășământ potrivit cu nevoile solului, fie temperaturile au crescut brusc și au grăbit înflorirea.
Uneori se întâmplă să înflorească răsadul înainte de plantarea definitivă sau imediat după plantare. În aceste cazuri, planta nepregătită, care înflorește, va face rod, însă fructele vor fi mici și necorespunzătoare calitativ. Este motivul pentru care prima floare la ardei trebuie ruptă.
În cât timp răsar ardeii?
La semănatul ardeilor, pentru germinarea semințelor, temperatura optimă în sol este de 20-25 de grade Celsius. Este nevoie de până la 20 de zile pentru creșterea vegetativă. În general, răsadurile obținute se plantează după 21-55 de zile, în funcție de dezvoltarea plantelor.
Când se recoltează ardeii?
Perioada de recoltare a ardeiului este legată de soiul acestuia. Pentru ardeiul gras timpuriu, se începe cu prima decadă a lunii iulie. Ardeiul gras, ardeiul lung și ardeiul iute se recoltează pe tot parcursul verii, din iulie, până toamna, la căderea brumei, de regulă până la jumătatea lunii octombrie.
Aceste soiuri se recoltează când ajung la maturitatea comercială, pe când gogoșarul și ardeiul pentru boia se culeg când ating maturitatea fiziologică, adică sunt pe deplin coapte fructele. Gogoșarul se recoltează cel mai târziu dintre soiurile cultivate la noi.
Coacerea ardeiului este influențată de factorii de mediu, de temperatură, de umiditate și de sol, iar perioada până când fructele sunt gata de recoltat este cuprinsă între 50 și 110 de zile de la plantare.
Încrețirea frunzelor la ardei
Încrețirea frunzelor la ardei nu este o problemă gravă, ci un semn că trebuie să verifici cultura și condițiile în care ea se dezvoltă, după care să iei măsurile necesare pentru a-i asigura un mediu optim pentru evoluție. Sunt mai multe cauze care pot duce la răsucirea sau încrețirea frunzelor.
În primul rând, plantele trebuie examinate pentru a constata dacă au fost afectate de dăunători. Aceștia pot aduce cu ei și boli. Tripșii și acarienii sunt de regulă responsabili de încrețirea frunzelor și, dacă sunt observați, trebuie aplicat plantelor tratamentul corespunzător cu insecticid, în funcție de gradul de afectare, prin stropirea ardeilor.
De asemenea, fertilizarea excesivă sau lipsa fertilizării pot duce la încrețirea frunzelor. Efectele fertilizatorilor în exces pot fi combătute în grădină cu cenușă pusă la rădăcina plantelor, iar în câmp, cu irigări abundente.
Lipsa apei în cantități optime cauzează încrețirea frunzelor. Atenție însă, apa în exces duce la putrezirea rădăcinilor!
Fermierii se pot confrunta și cu îngălbenirea răsadului la ardei imediat după plantare. Acest fenomen indică faptul că plantele au suferit la transplantarea în pământ. Fie solul nu le priește, fie nu au fost aclimatizate înainte, fie nu au primit suficiente substanțe nutritive prin fertilizare. Utilizarea de fertilizatori cu rol de consolidare a înrădăcinării poate ajuta răsadurile să se adapteze în noul mediu.
Tratamente pentru cultura de ardei
Tratamentele pentru cultura de ardei trebuie realizate atât preventiv, cât și curativ, în funcție de nevoile plantelor și de condițiile de mediu. Pentru obținerea unor recolte bogate și a unor fructe de calitate, se folosesc fertilizatori, erbicide, fungicide și insecticide.
Fertilizatori
Un produs inovator, pentru fertilizarea culturilor de legume este Îngrăşăminte NPK 15.15.15+ 6,8 S, îngrășământ cu un raport echilibrat de nutrienți, îmbogățit cu sulf, care asigură o fertilizare eficientă, prin solubilitatea de 90% a fosforului, care poate fi astfel absorbit în întregime de plantă.
Erbicide
Pentru combaterea buruienilor din cultura de ardei, se poate utiliza STOMP AQUA, pe bază de pendimetalin, din clasa dinitroaniline. Aplicat pe sol, acesta inhibă atât diviziunea celulei, cât şi alungirea acesteia în meristemul rădăcinilor buruienilor monocotiledonate anuale şi a unor specii de dicotiledonate anuale.
Fungicide
Fungicidele se aplică în funcție de bolile care atacă plantele din cultura de ardei. Cele mai frecvente boli sunt:
- Făinarea ardeiului, infestarea plantelor cu ciuperca Leveillula taurica. Miceliul albicios se instalează pe partea inferioară a frunzelor, se răspândește la nivelul întregii plante și poate afecta și fructele. Fungicidul TOPAS 100 EC are acțiune preventivă și curativă, protejând chiar și zonele neatinse de produs, prin vaporii degajați.
- Pătarea bacteriană punctiformă este produsă de o bacterie (Pseudomonas syringae pv. Tomato) care se transmite prin semințele infestate de ardei. Afectează frunzele răsadurilor, în timp vor apărea găuri mici pe suprafața acestora. Fungicidul CHAMP 77 WG, pe bază de cupru, este certificat pentru agricultura ecologică și se aplică preventiv sau la apariția primelor simptome de mană sau arsuri bacteriene.
- Alternarioza ardeiului este provocată de ciuperca Alternaria capsici - annui, care se manifestă inițial prin pete de mici dimensiuni pe frunze, care se usucă apoi. Netratată, poate duce la uscarea întregii plante. Fungicidul Amistar este o alegere bună pentru cultura de ardei, combătând cu succes alternarioza și alte boli la legume și contribuind în același timp la vitalizarea plantelor.
- Mana sau infectarea cu Phytophthora capsici este problemă des întâlnită la culturile de legume, atacând toate părțile plantei și ducând în cele din urmă la putrezirea fructelor. Se poate trata cu fungicidul CHAMP 77 WG.
Din magazinul Agricover se poate achiziționa toată gama de produse necesare pentru tratamentele culturii de ardei. Pentru bolile care atacă plantele sau pentru prevenirea acestora, fermierii trebuie să utilizeze produsele adecvate, din gama de Fungicid pentru ardei.
Insecticide
Printre pericolele care pot împiedica dezvoltarea optimă a plantelor și pot compromite recoltele se află și dăunători precum omida fructelor (Helicoverpa armigera), păianjenul roșu (Tetranychus urticae), tripșii și acarienii. Din categoria insecticide, recomandăm pentru cultura de ardei AFFIRM® TOP - pentru combaterea lepidopterelor, AFINTO - pentru a proteja plantele de afide, NISSORUN 10 WP - pentru păianjeni, și GAZELLE - pentru un număr mare de dăunători.
Pentru recolte bogate și sănătoase în cultura ardeiului, este esențial să aplici tratamente adecvate și să folosești produse potrivite, îngrășăminte, erbicide, fungicide și insecticide de înaltă calitate. Consultă ghidurile noastre pentru fermieri și achiziționează din oferta Agricover produse și soluții pentru înființarea și întreținerea culturilor, astfel încât să poți oferi plantelor condiții optime pentru creștere și dezvoltare și să obții o bună producție la hectar!