Daunatori
Ce dăunători pot afecta plantele?
În multe situații, culturile și plantele pot suferi de pe urma acțiunii unor dăunători, care conduc la diminuarea ritmului de creștere, la reducerea înfloririi, dar și la întârzierea apariției roadelor. Dintre cei mai întâlniți dăunători, putem aminti:
- Afidele, cunoscute și drept păduchii plantelor, sunt reprezentate de mai multe specii care se hrănesc preponderent din seva localizată pe structurile moi ale plantei;
- Păduchii lânoși (Eriosoma lanigerum) apar sub forma unor pete albe, cu aspect de bumbac și se hrănesc din seva de la nivelul tulpinii plantelor;
- Acarienii sunt mai degrabă înrudiți cu păianjenii și au dimensiuni foarte reduse, fiind dificil de observat cu ochiul liber. Aceștia cuprind planta cu o structură elastică, albicioasă, asemănătoare pânzei de păianjen, iar apoi se ascund în zone ferite, precum spatele frunzelor sau al tulpinilor;
De ce este important să cunoști dăunătorii plantelor?
Mulți dintre acești dăunători pot fi îndepărtați cu ușurință, aplicând jeturi sau dușuri de apă pe suprafețele parazitate, după o observare atentă. În cazul în care plantele nu sunt supravegheate corespunzător, aceste mici insecte pot afecta creșterea, înflorirea, dar și rodul plantelor și culturilor tale. De aceea, prevenția este calea potrivită pentru a avea plante rodnice, sănătoase și longevive.
Cum combați dăunătorii plantelor?
Îți recomandăm să iei în considerare toate măsurile preventive în ceea ce privește plantele tale. Astfel, este bine să analizezi atent plantele pe care le achiziționezi și să le creezi un mediu potrivit pentru creștere și dezvoltare. Îți sugerăm să așezi toate plantele într-un spațiu cât mai larg și bine aerisit și să le uzi doar dimineața, când temperaturile sunt mai reduse. De asemenea, verificarea frunzelor, tulpinilor și a florilor săptămânal te va ajuta să identifici de timpuriu prezența insectelor.
Dăunătorii au capacitatea de a influența negativ sănătatea tuturor plantelor tale, iar de aceea, măsurile preventive sunt de un real ajutor pentru o seră ori o grădină rodnică. Nu uita să aplici produsele potrivite pentru o creștere corespunzătoare și sănătoasă!
- 1
- 2